Fulcanelli

"Tainele Alchimiei"
~ Volumul 2 ~
(319 pagini)


"Fulcanelli este unul dintre alchimiştii care au trăit în Franţa la începutul secolului XX, întreaga lui biografie fiind învăluită în mister. Există două ipoteze răspândite cu privire la identitatea sa : una susţine că Fulcanelli ar fi fost un membru al vechii familii regale Valois, iar alta afirmă că alchimistul ar fi fost, în realitate, un medic parizian. Cert este însă că francezul care şi-a luat acest pseudonim ce derivă din Vulcan (numele zeului focului în mitologia romană) şi El (apelativ pentru "Dumnezeu" în mitologia Canaanului) a practicat Alchimia şi a aşternut pe hârtie două opere fundamentale pentru ştiinţele oculte : Misterul catedralelor (Paris, 1926, Nemira, 2005) şi Tainele Alchimiei (Paris, 1930), al cărei titlu original este Les demeures philosophales. Ambele scrieri folosesc un limbaj criptic, accesibil numai celor iniţiaţi în ştiinţele oculte. Finis Gloria Mundi este o a treia carte scrisă de Fulcanelli, pe care însă nu a publicat-o niciodată, considerând că ea nu ar fi înţeleasă în contemporaneitate. Scrierea s-a pierdut în negura timpului."

Editura


"În celebra lucrare a lui Fulcanelli, arhitectura apare ca expresie a unor mesaje secrete pe care numai iniţiaţii le pot descifra. Interpretarea lui hermetică are puterea de a seduce şi azi, la mai bine de şaptezeci de ani de la publicare. Prin intermediul descrierilor şi analizelor aştemute pe hârtie de misteriosul alchimist, cititorul are acces la acel nivel superior al cunoaşterii la care se situează Alchimia. Scrierile lui Fulcanelli sunt de interes pentru toţi curioşii preocupaţi de Alchimie, precum şi pentru istoricii de artă. Deşi este greu să fii de acord cu toate ipotezele autorului, acesta are cel puţin meritul de a le atrage atenţia contemporanilor noştri asupra unui aspect neglijat al artei medievale !"

Antoine Favre


"Balsamul universal este pentru a-i vindeca pe infirmii nevoiaşi, şi nu pe mai marii şi puternicii Pământului. Căci trebuie să fim cu băgare de seamă cui i-l dăm şi să ştim pe cine trebuie să alinăm în infirmităţile şi maladiile care chinuie speţa omenească. Nu administra acest remediu puternic decât prin voia lui Dumnezeu care vede tot, ştie tot, orânduieşte tot."

Jacques Tesson - "Le Grand et Excellent Oeuvre des Sages"


"Ştiinţa alchimică nu se predă, fiecare trebuie s-o înveţe singur, nu la modul speculativ, ci printr-o muncă perseverentă, înmulţind încercările şi tentativele, supunând mereu producţiile gândirii controlului experienţei. Cel care se teme de munca manuală, de căldura cuptoarelor, de praful cărbunelui, de pericolul reacţiilor necunoscute şi de insomnia nopţilor lungi de veghe, acela nu va şti niciodată nimic."

Fulcanelli


"Cu toate că n-ar fi singura identitate neelucidată din epoca noastră, cazul lui Fulcanelli rămâne unul singular. În plin secol XX, s-a putut vorbi, fără niciun fel exagerare literară, despre un veritabil mister Fulcanelli. Situaţia se perpetuează şi în secolul nostru ... La o primă abordate, Fulcanelli este pseudonimul unui autor neidentificat, acela care, în 1926 şi în 1930, a publicat două lucrări ezoterice despre simbolismul Alchimiei. Ele fuseseră prefaţate de Eugene Canseliet (1889-1982), care se revendică discipolul autorului, ilustrate de Jean Julien Champagne (1877-1932), care, pe lângă pictor şi desenator, era şi alchimist practicant. În această ipostază, el a întreţinut voit o serie de echivocuri, din care să rezulte că tocmai el ar fi fost Fulcanelli. Ulterior, unele fabulaţii ale epigonilor n-au făcut decăt să încâlcească lucrurile şi mai mult."

Gelu Voican-Voiculescu


CUPRINS :

* Minunatul grimoar al castelului Dampierre ;
* Gărzile de corp ale lui Francisc al II-lea, duce de Bretania ;
* Cadranul solar al Palatului Holyrood din Edingburgh ;
* Paradoxul progresului nelimitat al ştiinţelor :
- Domnia Omului ; - Potopul ; - Atlantida ; - Focul devastator ; - Vârsta de Aur ;
* * *
* Adevărata identitate a lui Fulcanelli, postfaţă de Gelu Voican-Voiculescu.