Jacques Sadoul

"Comoara alchimiştilor"
(318 pagini)


"Alchimia este o amintire a ştiinţei unei rase care a trăit pe Pământ, cu mult înainte de Potop. Ne este îngăduit să presupunem că o civilizaţie s-a menţinut de-a lungul erelor, păstrând amintirea catastrofei ce a distrus-o, precum şi cunoaşterea unor tehnici ştiinţifice ale timpului ei.

Alchimia şi sora ei geamănă, Astrologia, sunt rămăşiţe ale unor ştiinţe uitate, îngropate în subconştientul colectiv al rasei şi a căror reînflorire ar fi posibilă, sub inspiraţia divină, în acest sfârşit al secolului XX, când suntem din nou în ajunul unui cataclism planetar, Opera alchimică se prezintă ca una din rarele posibilităţi de salvare a omului, acum, când civilizaţia noastră materialistă, mecanicistă şi atee îl alienează şi îl pregăteşte pentru distrugere.

Unele popoare asiatice pot scăpa de acest iad cu ajutorul câtorva tehnici de concentrare mentală, dar acestea nu sunt adaptate formei spiritului nostru. Calea alchimică ne dă un mijloc de a ne înălţa la starea de trezie, în care putem deveni stăpânii evenimentelor. Alchimia ne dă puterea de a ne elibera de boli şi de a ne prelungi viaţa dincolo de răgazul ridicol de scurt ce ne e dat."

Jacques Sadoul


CUPRINS :

* Cartea I - Arta hermetică ;
* Cartea a II-a - Alchimiştii ;
* Cartea a III-a - Piatra Filosofală.