"Stadiul final, când materialul capătă culoarea roşie-închisă, a fost denumit ori Piatra Filosofală, ori Elixirul, pe care atât zeii, cât şi oamenii caută
să o obţină, numind-o Amrita Rasa - sângele nemuritor. Acesta este adevăratul Sânge Sfânt (Sang Réal) conţinut de Sfântul Graal (San Gréal),
iar noi ne aflăm într-o căutare modernă a obţinerii lui.
În India, transmutaţia era privită pur şi simplu ca un test pentru determinarea validităţii elixirului, care era destinat să fie folosit în scopuri spirituale,
nu risipit pentru obţinerea de aur. Europenii au întors cu picioarele în sus această perspectivă antică. Majoritatea practicanţilor europeni foloseau Alchimia
în speranţa obţinerii aurului, nu pentru obţinerea nemuririi spirituale. Monarhii europeni au interzis practicarea Alchimiei în scopul de a împiedica
devalorizarea monedelor lor, bazate pe un standard de aur sau argint, iar orice formă de aur care se considera că ar fi fost produsă prin mijloace
alchimice era interzisă ca instrument de plată.
Înţelepţii alchimişti antici credeau că aveau un mandat din partea lui Dumnezeu să păstreze secretul asupra înţelepciunii lor - şi, pentru a se supune
voinţei lui Dumnezeu, asta au şi făcut. În general, îşi transmiteau cunoştinţele oral descendenţilor ereditari, prin ritualuri de iniţiere şi sub jurăminte
stricte de păstrare a secretului. Orice dezvăluire era făcută sub vălul gros al simbolismului şi nu trebuia să fie înţeleasă în sensul literal.
Se pare că această insomnie este o trăsătură comună a stadiilor iniţiale ale iluminării spirituale. În tradiţia vedică, această stare se numea
nesomn. Prin urmare, se spunea că acela care devine iluminat a înfrânt somnul. Corpul doarme şi intră într-o stare de odihnă profundă,
însă conştientul rămâne treaz, fără să fie stăpânit de vreun gând şi fără să viseze. Acelaşi gen de experienţă este descris în textele ermetice."
Robert E. Cox