Rudolf Steiner

"Evanghelia după Luca"
(223 pagini)


"Text de importanţă covârşitoare pentru cunoaşterea fundamentului spiritual al unuia dintre documentele de bază ale Creştinismului, comentariul lui Rudolf Steiner la Evanghelia după Luca ilustrează în mod strălucit felul cum poate contribui ştiinţa spirituală la clasificarea aşa-numitelor contradicţii care ar exista potrivit cercetării exterioare, raţionale, între cele patru Evanghelii cuprinse în Noul Testament.

Forţa evocatoare cu care autorul urmăreşte evoluţia curentelor spirituale care se manifestă în marile învăţături ale unor întemeietori de religii precreştine şi felul cum acestea se contopesc în marele eveniment de pe Golgota fac din acest ciclu de conferinţe o frescă profund semnificativă pentru orice suflet însetat de purificare prin cunoaştere spirituală.

Prin activitatea marilor entităţi spirituale, starea de conştientă a oamenilor evoluează continuu, realizând planul Creatorului. După ce, timp de secole, omul s-a cercetat pe sine ca fiu al Pământului ( maimuţa evoluată ), secolul XX a trezit din nou în suflete conştientizarea Cosmosului ; omul simte din nou, într-un mod adeseori încă în stadiul de presentiment, că este un fiu al Cosmosului ( aspiraţia spre stadiul de înger, de îndumnezeire ).

lată de ce lectura acestei cărţi este atât de tulburătoare. Cititorul, ajungând la ultima filă, se simte îndemnat, prin propriile sale forţe spirituale descătuşate, să se pregătească pentru o nouă eră spirituală de înfăţişare în numele lui Christos.

Idealul mileniului III va fi nu toleranţa ( întrucât aceasta justifică şi starea de poluare ), ci Iubirea frăţească vindecătoare, reparatoare şi reorganizatoare a Lumii Omului, conform cu voinţa lui Dumnezeu."

Petre Papacostea


CUPRINS :

* În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner ;

* Prima conferinţă, Bâle, 15 septembrie 1909. Iniţiaţi şi clarvăzători. Diferite aspecte ale iniţierii. Cele patru Evanghelii din punct de vedere al cercetării spirituale ;

* A doua conferinţă, Bâle, 16 septembrie 1909. Studiul Cronicii Akasha. Unirea diferitelor curente spirituale. Misiunea Bodhisattvilor şi misiunea lui Buddha ;

* A treia conferinţă, Bâle, 17 septembrie 1909. Infiltrarea concepţiei budiste în Evanghelia lui Luca. lnvăţătura lui Buddha. Cărarea octuplă ;

* A patra conferinţă, Bâle, 18 septembrie 1909. Centrele de Misterii din Atlantida, Nirmanakaya lui Buddha şi Copilul Iisus al liniei Nathan. Sufletul lui Adam înainte de cădere. Reîncarnarea lui Zoroastru în Copilul născut din linia lui Solomon ;

* A cincea conferinţă, Bâle, 19 septembrie 1909. Confluenţa marilor curente spirituale ale Budismului şi Zoroastrismului în Iisus din Nazaret. Copilul Iisus al liniei nathanice şi Copilul Iisus al liniei solomonice ;

* A şasea conferinţă, Bâle, 20 septembrie 1909. Misiunea poporului evreu. Învăţătura lui Buddha despre înnobilarea fiinţei interioare a omului şi învăţătura cosmică a lui Zoroastru. Ilie şi Ioan Botezătorul ;

* A şaptea conferinţă, Bâle, 21 septembrie 1909. Cei doi copii Iisus. Întruparea lui Christos în Iisus din Nazaret. Vişva Karman, Ahura Mazdao, Iahve. Loja spirituală a celor doisprezece Bodhisattva şi cel de al Treisprezecelea ;

* A opta conferinţă, Bâle, 24 septembrie 1909. Dezvoltarea stării de conştienţă a umanităţii în perioada postatlanteană. Misiunea ştiinţei spirituale : reobţinerea dominaţiei spiritualităţii asupra fizicului. Acţiunile care emană din Eul lui Christos ;

* A noua conferinţă, Bâle, 25 septembrie 1909. Legea de pe muntele Sinai ca ultimă prevestire a Eului. Învăţătura lui Buddha despre Iubire şi Milă. Roata Legii. Christos ca aducător al forţei Iubirii ;

* A zecea conferinţă, Bâle, 26 septembrie 1909. Învăţătura despre reîncarnare şi karmă şi Creştinismul. Două forme ale iniţierii vechi, Iona şi Solomon. Principiul christic şi noua iniţiere. Evenimentul de pe Golgota ca iniţiere proiectată în planul exterior al istoriei lumii ;

* Note ;

* Lucrări ale lui Rudolf Steiner traduse şi apărute în limba română.