Toma Daniela

"Compatibilităţi astrologice"
(89 pagini)


"Înţelepciunea de a ne alege partenerul de viaţă ideal, cel faţă de care avem compatibilitatea cea mai mare, este una dintre cele mai mari realizări. Am auzit de multe ori expresii de genul : inimii nu poţi să-i porunceşti sau ascultă-ţi inima atunci când iubeşti. Dar mulţi dintre noi nu cunoaştem limbajul inimii şi confundăm semnalele pe care ea ni le transmite cu impulsurile instinctuale, foarte puternice, mai ales în tinereţe. Iată de ce, pe lângă glasul inimii, mai trebuie să ascultăm şi glasul înţelepciunii.

Se spune că nimic nu este întâmplător în viaţa omului şi, drept urmare, nici o întâlnire nu este întâmplătoare. De la fiecare persoană pe care o întâlnim în viaţa noastră avem de învăţat despre oameni, în general şi mai ales despre noi înşine. Fiecare relaţie este importantă şi utilă, şi reprezintă un teren de antrenament, o sală de clasă în care putem învăţa cât mai multe despre partenerul nostru ideal, despre cel care ni se potriveşte cel mai bine, despre sufletul nostru pereche. Căsătoria este un pas pentru toată viaţa, pentru mulţi dintre noi şi este bine să o facem după ce am judecat bine posibilul nostru partener.

Astrologia ne poate ajuta să ne formăm o imagine reală asupra unei persoane, să-i completăm portretul pe care deja îl cunoaştem, cu noi trăsături. În plus, această ştiinţă ne oferă toate informaţiile utile asupra gradului de compatibilitate dintre toate semnele zodiacului. Astrologia europeană atribuie toate aceste semne celor patru elemente considerate primordiale : Apă, Aer, Foc şi Pământ.

Nu există nici o reţetă sau formulă magică pentru a construi o relaţie perfectă. Cu iubire, toleranţă, răbdare şi înţelepciune, motivul oricărui semn zodiacal se poate înţelege bine, poate convieţui în armonie cu oricare altul. Adevăratele piedici în calea duratei sau reuşitei unei căsnicii nu sunt stelele, ci orgoliul nostru, încăpăţânarea, rigiditatea, răutatea, invidia sau dorinţa de a ne domina unii pe alţii. Odată depăşite aceste defecte, ne este deschis drumul către orice inimă

Daniela Toma


CUPRINS :

* Relaţiile Berbecului ;
* Relaţiile Taurului ;
* Relaţiile Gemenilor ;
* Relaţiile Racului ;
* Relaţiile Leului ;
* Relaţiile Fecioarei ;
* Relaţiile Balanţei ;
* Relaţiile Scorpionului ;
* Relaţiile Săgetătorului ;
* Relaţiile Capricornului ;
* Relaţiile Vărsătorului ;
* Relaţiile Peştilor.