Blake Crouch

"Materia neagră"
(331 pagini)


"Materia întunecată nu numai că vă va capta atenţia din scoarţă în scoarţă, dar vă va ţine într-un suspans teribil până la ultima propoziţie."

Penny Mann, The Amazon Book Review


"Un science-fiction şocant şi plin de suspans, o poveste de dragoste tulburătoare."

Entertainment Weekly


"Majoritatea astrofizicienilor sunt de părere că forţa care ţine stelele şi galaxiile laolaltă - cea care face ca întregul Univers să funcţioneze - este generată de o substanţă prezumptivă pe care n-o putem observa sau măsura în mod direct. Una pe care ei o numesc materie întunecată. Din această materie întunecată este alcătuită cea mai mare parte a Universului cunoscut.

În unele interpretări ale mecanicii cuantice, elementul care conţine toată informaţia referitoare la sistem - înainte ca acesta să colapseze ca urmare a faptului că e observat - e numit funcţie de undă.

Deci, dacă Universul se ramifică de fiecare dată când ceva este observat, înseamnă că există un număr inimaginabil, infinit de Universuri - un Multivers -, în care absolut tot ce se poate întâmpla se întâmplă.

În privinţa cubului meu mic, ideea era aceea de a crea un mediu protejat împotriva observaţiei şi a stimulilor exteriori, aşa încât obiectul meu macroscopic - un disc din nitrit de aluminiu măsurând 40 de micrometri în diametru şi format din circa un trilion de atomi - să poată exista în acea stare nedeterminată şi să nu colapseze ca urmare a interacţiunilor cu mediul."

Blake Crouch - "Materia neagră"