Johann Peter Eckermann "Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii sale" (745 pagini)

"La baza genezei cărţii lui Eckermann stă desigur - în primul rând - copleşitoarea sa admiraţie pentru Goethe, admiraţie ce îşi făcuse loc în spiritul său încă din epoca adolescenţei şi tinereţii, când poezia maestrului i se părea, după cum spune el : o realitate pură înfăţişată într-o blândă transfigurare şi când ajunsesem să nu mai gândesc şi să nu mai vorbesc despre nimic altceva decât despre Goethe. Poetul devenise pentru Eckermann o stea, o dragoste şi admiraţie aproape pătimaşe ce se cristalizaseră - mai întâi în mai sus citatul eseu intitulat Contribuţii asupra poeziei, cu referire specială la Goethe. În clipa în care l-a întâlnit apoi la Weimar, la 10 iunie 1823, Eckermann a exclamat : Socotesc ziua aceasta ca una dintre cele mai fericite ale vieţii mele şi continuând : Eram fericit şi încurcat, stând lângă el şi privindu-l ; şi nu eram în stare să-i spun nimic sau aproape nimic."

Al. Dima

"În natură există o sferă accesibilă şi una inaccesibilă. E nevoie ca adevărul să fie mereu repetat, pentru că şi eroarea e susţinută şi propovăduită de foarte mulţi. De multe ori adevărul şi eroarea sunt propovăduite laolaltă, preferându-se, totuşi, acesta din urmă.

Arhitectura e o muzică încremenită. Natura dispreţuieşte pe cel nepregătit, dăruindu-se numai celui pregătit, celui sincer şi pur, căruia îi destăinuie secretele ei. Divinitatea nu acţionează insă decât în sfera materiei vii şi nu în cea lipsită de viaţă. Ea există în ceea ce e pe cale de a deveni şi a se transforma şi nu în ceea ce a devenit şi a încremenit. Iată de ce şi raţiunea, în năzuinţa ei către divin, nu se ocupă decât de ceea ce e în devenire şi e viu, în timp ce judecata se foloseşte numai de ceea ce a devenit şi a încremenit.

Spiritul contribuie la bunăstarea trupului, dacă nu i se supune. Multe prostii se găsesc în dogmele Bisericii. Ea vrea să domnească însă şi, pentru asta, are nevoie de o masă tâmpă de oameni care să se plece şi să i se supună. Clerul înalt, din belşug plătit, nu se teme de nimic mai mult ca de luminarea maselor de jos.

După cele şase zile de creaţie, aşa cum ni le închipuim noi, Dumnezeu nu s-a dus să se odihnească, ci, dimpotrivă, el lucrează încă necontenit ca şi în ziua dintâi. Fără îndoială că nu i-ar fi făcut nici o plăcere să îmbine lumea asta din tot felul de elemente simple, lăsând-o an după an să se învârtească sub lumina razelor Soarelui, dacă în realitate n-ar plănui ca pe această temelie materială să ridice o pepinieră în care să cultive o lume a marilor spirite. În felul acesta, El plămădeşte necontenit naturile superioare, căutând să ridice până la ele şi pe cele mai puţin înzestrate."

Johann Wolfgang von Goethe

CUPRINS :

* Prezentare ;
* Precuvântarea lui Eckermann ;
* Partea întâi (1823 - 1827) ;
* Introducere la partea întâi şi a doua ;
* Partea a doua (1828 - 1832) ;
* Partea a treia (1822 - 1832) ;
* Precuvântare la partea a treia ;
* Index.