"De necrezut, într-adevăr, căci într-un an şi vreo două luni (până la moartea lui Cezar) Cicero publică şapte opere filosofice :
o Consolaţie (Consolatio) care s-a pierdut, ca şi opera Hortensius (o carte), Academice (Academica) (4 cărţi), Despre limitele extreme
ale binelui şi răului (De finibus bonorum et malorum) (5 cărţi), Tusculane (Tusculanae disputationes) (5 cărţi), Despre natura zeilor
(De natura deorum) (3 cărţi) şi Despre bătrâneţe (De senectute) (o carte). La aceste lucrări se adaugă cele două traduceri din Platon :
o parte din Timaios şi Protagoras.
Această uimitoare realizare într-un timp atât de scurt se explică prin aceea că Cicero fusese toată viaţa
preocupat de filosofie, că în aceste lucrări nu expune un sistem original, ci înfăţişează şi discută, comparând, combătând sau adoptând,
doctrinele filosofice ale grecilor, mai ales cele privitoare la filosofia morală, folosindu-se de lucrări curente din literatura filosofică greacă,
că, exclus de la orice activitate politică, nu vedea altă cale de a fi folositor patriei şi de a înălţa prestigiul culturii romane decât contribuind
la educaţia filosofică şi morală a concetăţenilor săi. Filosofia reprezintă pentru el drumul spre înţelepciune şi desăvârşire, iar Cicero i se adresează
cu elan religios ca spre cea mai mare binefăcătoare a omului acum când orice altă justificare a existenţei lui dispăruse."
G. Guţu