Marotti Fabrice

"Creştinii"
(255 pagini)


"Sub Teodosie, Creştinismul a fost ridicat la rangul de religie de Stat : în anul 381, administraţia imperială şi-a luat ca sarcină lupta contra ereticilor ; în anul 392, administraţia a închis templele păgâne şi, adeseori, le-a dărâmat.

O serie de inovaţii materiale şi spirituale, politice şi religioase a făcut atunci din civilizaţia romană târzie, o civilizaţie creştină. Dar acest avânt nu ar putea fi înţeles, fără cele două etape pregătitoare şi intermediare, pe care le-am definit şi cărora li se aplică calificativul de "paleocreştinism", folosit de istorici.

Chiar despre această fază paleocreştină, cu alte cuvinte civilizaţia creştină primitivă, lucrarea de faţă vrea să vorbească, urmărindu-i pe arheologii care au reuşit s-o pună în evidenţă din trecutul care a dispărut."

Editura


CUPRINS :

* Cimitirele de sub pământ ;
* Casa - biserica din nisipuri ;
* Biserica dispărută.