Mitru Alexandru

"Legendele Olimpului"
(518 pagini)


"Mitologia grecilor este extrem de bogată, mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei, semizei, eroi, etc, a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene.

Luând ca pildă marea, observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor, de pe vremea lui Pericle, au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Dar în mare, în imaginaţia grecilor mai locuiau : Amfitrita, soţia lui Poseidon ; Nereu, fiul lui Poseidon ; Nereidele, fiicele lui Nereu ; Tetis, o altă divinitate a mării ; Triton, fiul lui Poseidon sau al lui Nereu, etc.

Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor, şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi, atunci, ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti.

În concepţia vechilor greci, zeii nu trăiau izolaţi de muritori, ci se amestecau în viaţa lor, dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile, aducându-le fericire sau nenorocire. De aceea, în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor.

Astfel, Ares era zeul războiului, zeiţa Hera proteja căsnicia, Hermes era protectorul negustorilor, împărăţia morţilor o conducea Hades, etc. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers : zeiţa Tetis, divinitate a mării, s-a căsătorit cu Peleu, un muritor, iar din căsătoria lor s-a născut Ahile, faimosul erou, ale cărui fapte sunt cântate în Iliada."

Editura


CUPRINS :

* Spre ţărmurile Eladei.

~ Zeii ~

* Zeiţa Gheea ;
* Zeus ;
* Înfrângerea titanilor ;
* Zeii Olimpului ;
* Luptele cu giganţii ;
* Tifon ;
* Prometeu ;
* Călătoria lui Zeus pe Pământ ;
* Potopul ;
* Înşelăciunile lui Zeus ;
* Hera şi copiii ei ;
* Palas-Atena ;
* Strălucitorul Apolo ;
* Artemis ;
* Hermes ;
* Afrodita ;
* Eros şi Psiheea ;
* Poseidon şi Amfitrita ;
* Hades şi Persefona ;
* Hestia şi Demetra ;
* Veselul Dionisos.

~ Eroii ~

* Perseu ;
* Heracle ;
* Tezeu ;
* Dedal şi Icar ;
* Castor şi Polux ;
* Belerofon ;
* Asclepio ;
* Meleagru ;
* Orfeu şi Euridice ;
* Întemeierea Tebei ;
* Expediţia argonauţilor ;
* Războiul troian ;
* Întoarcerea aneilor în Elada ;
* Păţăniile lui Ulise ;
* Aventuroasa călătorie a lui Enea.