Albert G. Mackey

"Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei"
(271 pagini)


"Obiectul legendelor masonice nu este stabilirea unor fapte istorice, ci transmiterea unor doctrine filosofice. De exemplu, scopul legendei hiramice a celui de-al treilea grad este să ilustreze doctrina nemuririi sufletului ; de aceea neofitul nu consideră necesar să-i investigheze acurateţea istorică sau să-i reconcilieze contradicţiile aparente. La fel este cu legenda pietrei unghiulare pierdute sau a arcei ascunse - toate acestea sunt pentru el naraţiuni care au valoare doar pentru nestemata pe care o conţin. Fiecare din aceste legende este expresia unei idei filosofice.

Dar mai există şi o altă metodă de instruire masonică, cea prin simboluri. Chiar dacă filosofia modernă se exprimă exclusiv în propoziţii abstracte, Francmasoneria rămâne credincioasă vechii metode, pe care a păstrat-o în toată importanţa sa originară ca pe o metodă de comunicare a cunoaşterii. Dar, deşi în Masonerie există două moduri de instrucţie - prin legende şi prin simboluri - în fapt, între ele nu există nici o deosebire esenţială. Simbolul este o reprezentare vizibilă, iar legenda o reprezentare audibilă a unei idei ce se vrea pusă în evidenţă.

Atât legenda, cât şi simbolul sunt legate de învăţături având un profund caracter religios ; ambele sunt purtătoare de sentimente morale şi ambele sunt menite să ilustreze filosofia Masoneriei speculative. Cea mai veche formă de instruire a oamenilor a fost simbolică. Construirea limbajului a fost unul dintre primele produse ale ştiinţei simbolismului.

Soarta constructorului templului este doar o parabolă a pelerinajului omului pe pământ, prin ispite şi încercări, prin păcate şi remuşcări, până la sfârşitul inevitabil al morţii şi resurecţia la o altă viaţă, de data aceasta veşnică. Numai dincolo de mormânt, când este uşurat de povara vieţii pământeşti, omul devine capabil să primească şi să aprecieze pe deplin revelaţia."

Albert G. Mackey


CUPRINS :

* Prefaţă ;
* Capitolul I. Preliminarii. Originea şi evoluţia Francmasoneriei ;
* Capitolul II. Noachiţii ;
* Capitolul III. Francmasoneria primitivă a Antichităţii ;
* Capitolul IV. Francmasoneria Falsă a Antichităţii ;
* Capitolul V. Misterele antice ;
* Capitolul VI. Meşteşugarii dionisiaci ;
* Capitolul VII. Unirea Masoneriei speculative cu cea operativă la Templul lui Solomon ;
* Capitolul VIII. Francmasonii itineranţi din Evul Mediu ;
* Capitolul IX. Separarea elementului operativ ;
* Capitolul X. Sistemul instrucţiei simbolice ;
* Capitolul XI. Ştiinţa speculativă şi arta operativă ;
* Capitolul XII. Simbolismul templului lui Solomon ;
* Capitolul XIII. Forma Lojei ;
* Capitolul XIV. Ofiţerii unei loje ;
* Capitolul XV. Punctul din interiorul unui cerc ;
* Capitolul XVI. Acoperământul lojei ;
* Capitolul XVII. Simbolismul ritual ;
* Capitolul XVIII. Ritul descălţării ;
* Capitolul XIX. Ritul de învestitură ;
* Capitolul XX. Simbolismul mănuşilor ;
* Capitolul XXI. Ritul circumambulaţiunii ;
* Capitolul XXII. Ritul de învestire şi simbolismul luminii ;
* Capitolul XXIII. Simbolismul pietrei de temelie ;
* Capitolul XXIV. Numele inefabil ;
* Capitolul XXV. Legendele Francmasoneriei ;
* Capitolul XXVI. Legenda scării cotite ;
* Capitolul XXVII. Legenda celui de al Treilea Grad ;
* Capitolul XXVIII. Ramura de acacia ;
* Capitolul XXIX. Simbolismul muncii ;
* Capitolul XXX. Piatra de temelie ;
* Capitolul XXXI. Cuvântul pierdut ;
* Indice sinoptic ;
* Note.