Charles Webster Leadbeater

"Partea ocultă a Francmasoneriei"
(224 pagini)


"Aceste rituri care simbolizau acţiunea făceau să se înţeleagă înainte de toate felul în care Marele Arhitect a construit Universul ; mişcările executate în Lojă, însuşi planul acestei Loji, cuprindeau unul din marile principii care servesc ca bază Universului. Mişcarea de rotire a cădelniţei, ridicarea şi coborârea coloanelor, crucea, cupa aşezată pe scara evoluţiei, toate acestea şi încă multe alte amănunte erau interpretate în acest fel. Pas cu pas se dobândea o cunoaştere tot mai completă a metodelor Sale şi a principiilor cu care El lucrează ; căci se credea nu numai că El a lucrat în trecut, ci că El lucrează şi în prezent şi că Universul reprezintă expresia Lui activă.

Cărţile jucau pe vremea aceea un rol mult mai puţin important decât în zilele noastre. Prezentând doctrina într-o serie de acte potrivite şi sugestive, se exercita o influenţă mult mai puternică asupra minţii unui om, ceea ce îl făcea să-şi amintească mai bine cunoştinţele dobândite în acest mod. Aceasta pentru că în activităţile sale invariabile omul conservă memoria unor fapte şi a unor legi existente în natură, înainte de toate, se insista asupra faptului că dincolo de mormânt omul este supus aceloraşi legi ; că în aceste două feluri de existenţă se află permanent în prezenţa lui Dumnezeu şi că acolo unde acest nume sfânt poate fi invocat nimic nu este de temut."

Charles Webster Leadbeater


CUPRINS :

* Cuvânt înainte ;
* Notă ;
* Prefaţă.

Cap. I - Preliminarii

Experienţa personală - Mărturii egiptene - Cum au fost păstrate ritualurile şi simbolurile - Punctul de vedere egiptean - Opera ascunsă - Rasa egipteană - Marile loji
- Lojile ordinare - Istoria Francmasoneriei.

Cap. II - Loja

Forma şi întinderea sa - Orientarea - Bolta cerească - Altarul - Platforme şi coloane - Ordine arhitecturale - Semnificaţia celor trei coloane - Coloanele pridvorului.

Cap. III - Decorarea lojii

Ornamentele - Mozaicul pardoselii - Marginea dantelată - Steaua strălucitoare - Accesoriile - Giuvaierurile mobile - Obiectele fixe.

Cap. IV - Ceremonii preliminare

Ritualul Francmasoneriei mixte - Procesiunea - Şorţul - Ceremonia tămâierii - Aprinderea făcliilor.

Cap. V - Deschiderea lojii

Ajutorul fraţilor - Acoperirea lojii - S .:. Uc .:. - Oficianţii - Îndatoririle -
Deschiderea - Băt .:. cal .:. .

Cap. VI - Iniţierea

Candidatul - Fazele ceremoniei - Pregătirea candidatului - Pregătirea interioară - Cele trei călătorii simbolice - Jur .:. - Lum .:. eterne - S .:. şi P .:. - Examenul şl Investitura - Instrumentele de lucru - Interpretarea egipteană
a instrumentelor de lucru.

Cap. VII - Al doilea grad

Întrebările - Pregătirea - Pregătirea interioară - Deschiderea - Ultima lucrarea a Uc .:. - Cele cinci stagii - Cei cinci paşi - Jur .:. - Instrumentele de lucru - Închiderea lojii.

Cap. VIII - Al treilea grad

Deschiderea lojii - C .:. - Pregătirea - Pregătirea interioară - Intrarea în lojă - Cei şapte P .:. - Jur - Forţele eterice - Hiram Abiff - Moartea şi învierea - Steaua - Înălţarea omenirii - Focul, Soarele şi Luna - Cele trei calfe rele - Inscripţia.

Cap. IX - Două ritualuri minunate

Lucrările în Egipt - Forma templului lui Amon-Ra - Construirea templului lui Amon-Ra - Dezvăluirea lumii ascunse - Ofrandele - Coborârea lui Osiris - Împărţirea împărtăşaniei - Reîntregirea lui Osiris - Lumina străluceşte - Jurământul şi binecuvântarea - Ceremonia sfinţilor îngeri - Loja şi oficianţii - Triunghiul adepţilor - Sosirea îngerilor - Construirea templului îngerilor - Ceremonia în templu.

Cap. X - Închiderea lojii

Saluturile - Pregătirea închiderii - Închiderea.

Anexă : Gradele Francmasoneriei.