Marie-France Etehegoin & Frédéric Lenoir

"Adevărata istorie a francmasonilor"
(326 pagini)


"Această carte poate să-l intereseze pe cititorul dornic să cunoască în mod riguros istoria francmasonilor, precum şi riturile, gândirea şi legendele lor. Ea poate să stârnească şi interesul cititorilor Simbolului pierdut, care vor să cunoască ce este fals şi ce este adevărat în romanul lui Dan Brown.

Am hotărât să scriem această carte pentru că Francmasoneria este un subiect în general neglijat de sociologi şi de istorici. Lucrările specialiştilor, deseori ei înşişi iniţiaţi, sunt greu accesibile profanilor sau explorează numai reţelele masonice şi lojile lor afaceriste. Totuşi, Francmasoneria nu se rezumă nici la rituri desuete şi de neînţeles pentru muritorii de rând, nici la un sistem de influenţă. Ea are mult mai mult de spus şi de povestit. Prin urmare, am pornit de la originea acestei pasionante aventuri umane şi intelectuale, care s-a născut în siajul Secolului Luminilor, de o parte şi de alta a Atlanticului. Francmasoneria traversează secolele si continentele. Drumul ne duce de la constructorii catedralelor la părinţii fondatori ai Americii, de la savanţii englezi din Royal Society la enciclopedişti.

Scriind această saga, am vrut şi să demascăm prejudecăţile şi fantasmele ce fac din Francmasonerie o organizaţie supraputernică, urzitoare a tuturor revoluţiilor. Am încercat să descurcăm firele relaţiilor sale complexe cu puterea politică şi să explicăm metodic spiritualitatea, ritualurile, credinţele, codurile, simbolurile, miturile ei, precum şi legătura cu religia creştină sau cu nebuloasa ezoterică şi ocultistă."

Marie-France Etehegoin & Frédéric Lenoir


CUPRINS :

* Prefaţă.

~ Partea întâi - Aventurierii Lumii Noi ~

I. Fratele La Fayette şi fratele Washington

* Templul secretului ; * Masoni fără frontiere ; * Crezul lojilor ; * Franţa, America şi "reţelele" masonicei ; * Un "semizeu" ; * Copilul teribil.

II. Originile

* Taverna Gâscă si Grătarul ; * Moştenirea corporaţiilor medievale ; * De la masonii operativi la masonii speculativi ; * Colegiul invizibil ; * De la Alchimie la credinţa în ştiinţă ; * Umbra lui Newton ; * Ieşirea din războiul religiilor.

III. Ce sunt masonii

* Recomandările fratelui Anderson ; * Marele Arhitect ; * Oameni cu reputaţie bună ; * Primele loji franceze şi cavalerii imaginari ; * Femei şi muzică ! * În inima puterii ; * Bula Papei ; * Bătălia pentru Enciclopedie.

IV. Raţionalişti şi mistici

* Hârdăul lui Mesmer ; * Iluminaţii ; * "Cele Nouă Surori".

V. Francmasonii şi Revoluţia franceză

* Bunul abate Barruel şi "complotul masonic" ; * Iluminaţii din Bavaria şi alţi Illuminati ; * Între Bastilia şi ghilotină ; * Fără ştirea deplinei lor voinţe.

VI. Francmasoneria şi Revoluţia americană

* Fratele ambasador ; * Primul cetăţean al lumii ; * Viermele din măr ; * Un paşaport pentru noul continent ; * Idolul de la Mount Vernon ; * "Lojile militare", creuzetul armatei americane ?

VII. Utopia

* Primii masoni americani şi Noua Atlantidă ; * Cine "a inventat" Statele Unite ? ; * Fiii libertăţii ; * Declaraţia de independenţă, creaţia lojilor ? ; * Thomas Jefferson, falsul "frate" ; * Drepturile omului ... alb ; * Francmasonii în război ; * Societatea lui Cincinnatus ; * "Uniunea mai perfectă" din Constituţia americană ; * Biblia preşedintelui mason.

VIII. Planul "secret" al lui Washinton

* "Profeţia lui Pope" ; * Micul Arhitect ; * Străzile Satanei ; * Secretul cel mai bine păstrat al Capitoliului ; * Templieri la Casa Albă ; * Piramida, vulturul şi bancnota de 1 dolar ; * Washington Monument ; * Relicvele din Memorial.

IX. Despre loji şi despre masonerie în America

* Un asasinat masonic ? ; * Întoarcerea la templu ; * Explozia uniunilor frăţeşti ; * Parada membrilor AAONMS ; * Skull & Bones şi celelalte ; * Francmasoneria neagră ; * Ku Klux Klan-ul sub semnul celor Trei Puncte ; * Soţii de masoni ; * "Vizibilii".

~ Partea a doua - Miturile fondatoare ~

X. Templul lui Solomon

* Un templu de legendă ; * Asasinarea lui Hiram ; * Templul şi loja.

XI. Templierii

* De pe "pământul sfânt", în Scoţia ; * Adevărata istorie a templierilor ; * Prima cruciadă ( 1096 - 1099 ) şi apariţia statelor latine din Orient ; * Călugări-soldaţi în slujba pelerinilor . * Imboldul dat de Sfântul Bernard ; * O comunitate puternic structurată ; * Un angajament religios vădit ; * Războinici valoroşi ; * Puternici proprietari de pământ ; * Actori ai Reconquistei ; * Călugări-bancheri influenţi pe lângă cei puternici ; * Ranchiune şi dorinţe excesive ; * Îndârjirea lui Filip cel Frumos împotriva templierilor ; * Procesul ; * Vinovaţi sau nevinovaţi ? ; * Fără happy end ; * O literatură abracadabrantă.

XII. Rozacrucea

* Un succes fulgerător ; * O posteritate uimitoare.

~ Partea a treia - Spiritualitatea francmasonilor ~

XIII. Dumnezeul francmasonilor.

* Marele Arhitect şi religia naturală ; * Deişti contra teişti.

XIV. Iniţierea masonică

* Ucenicul ; * Companionul şi maestrul ; * Gradele înalte ; * Secretul.

XV. Francmasoneria şi ezoterismul

* Ermetismul, Cabala şi Alchimia ; * Teozofia ; * Ocultismul şi teozofia modernă ; * René Guénon.

~ Partea a patra - Francmasoneria şi Creştinismul ~

XVI. Roma condamnă ( secolul al XVIII-lea )

* Bula Papei Clement al XII-lea ; * Reacţia masonilor catolici ; * Revoluţia franceză şi teza complotului masonic.

XVII. Diabolizarea ( secolul al XIX-lea )

* O sectă oribilă ; * Sinagoga Satanei ; * Momentul alegerii ; * Leon al XIII-lea şi condamnarea "naturalismului".

XVIII. O apropiere timidă ( secolul XX )

* Spiritul de deschidere a Conciliului Vatican II ; * Chemarea la ordine a cardinalului Ratzinger ; * Iniţiatorii apropierii ; * Ortodocşi şi protestanţi.

~ Partea a cincea - Francmasonii şi politica, conspiraţii false şi adevărate ~

XIX. De la Napoleon la carbonari

* Veşnicele bănuieli, veşnicele sarcasme ; * Napoleon, mare iniţiat ? ; * "Epoca de aur a societăţilor secrete" ; * Fraţi la carbonari ; * Din nou La Fayette !

XX. Trei revoluţii

* Purtătorii Luminilor şi Cele Trei Glorioase din 1830 ; * Socialişti în loji ; * 1848 şi "guvernul masonilor" ; * "Libertate, egalitate, fraternitate", o deviză masonică ? ; * "Trăiască Comuna".

XXI. Inamicul este Biserica

* "La mine, Copii ai Văduvei !" ; * Fiii lui Hiram şi Fiii Satanei ; * "Mâncătorii de preoţi" ;

XXII. Masonii la stâlpul infamiei

* Cazul fişelor ; * Tripla alianţă blestemată ; * Cazul Stavisky ; * Întunericul ;

XXIII. Fraţii afacerişti

* Invizibilii ;

~ Partea a şasea - Simbolul pierdut, minciuni şi adevăruri ~

* "Abecedarul" Francmasoneriei ; * Puterile spiritului ; * Institutul de ştiinţe noetice ; * Mecanica cuantică şi înţelepciunea celor din vechime ; * Spiritul influenţează materia ? ; * 11 septembrie 2001 şi conştiinţa colectivă ; * Sunteţi zei.