Gershom Scholem

"Cabala şi simbolistica ei"
(250 pagini)


"Mai mult ca orice altă veche tradiţie sau învăţătură, Cabala - mistica iudaică - sfidează înţelegerea raţională a omului modern, nedumereşte, provoacă şi, în ultimă instanţă, fascinează.

De unde emană fascinaţia ? Din însuşi universul straniu al Cabalei, spune Gershom Scholem, un univers în care nu există noţiuni intelectuale obişnuite şi nici măcar categorii mistice familiare, ci simboluri închise. În aceste simboluri s-au contopit inextricabil, de-a lungul veacurilor, două tipuri de experienţe : experienţele psihologice ale misticilor evrei şi experienţa istorică a comunităţii lor.

În Cabală, scrie Scholem, legea Torei a devenit simbol al legii universale, si istoria poporului evreu - simbol al procesului universal. Iar confluenţa lumii imaginative cu faptele istoriei defineşte o psihologie istorică specifică atât Cabalei, cât şi iudaismului în ansamblu.

Folosind ca ipoteză de lucru această ultimă idee, studiile reunite de Scholem în volumul de faţă alcătuiesc cea mai cuprinzătoare şi serioasă analiză a misticii iudaice de care dispunem astăzi."

Editura


"Cabala, în adevăratul sens al cuvântului transmitere, de fapt, transmitere de elemente ce aparţin divinului, este mistica iudaică. Ea are o istorie îndelungată şi a exercitat multe secole de-a rândul o influenţă puternică asupra acelor medii ale poporului evreu care aspirau la o înţelegere mai profundă a formelor şi reprezentărilor tradiţionale ale Iudaismului.

O literatură foarte cuprinzătoare a conservat, începând din Evul Mediu târziu, producţia adesea foarte fecundă a cabaliştilor. Lucrarea literară centrală a acestei mişcări, Cartea Zohar (Cartea Splendorii), apărută pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, a ocupat vreme îndelungată în conştiinţa unor cercuri foarte largi rangul unui text sacru de o valoare imensă, bucurându-se chiar de o consideraţie canonică."

Gershom Scholem


CUPRINS :

* Introducere ;
* Capitolul 1 - Autoritate religioasă şi mistică ;
* Capitolul 2 - Sensul Torei în mistica iudaică ;
* Capitolul 3 - Cabală şi mit ;
* Capitolul 4 - Tradiţie şi recreare în ritualul cabaliştilor ;
* Capitolul 5 - Reprezentarea Golemului în relaţiile ei telurice şi magice ;
* Note ;
* Încheiere.