Moshe Idel

"Răul primordial în Cabala"
(394 pagini)


"În noua sa carte, eminentul cercetător al Cabalei, Moshe Idel tratează conţinuturile unor texte cabalistice, mai ales pe baza documentelor manuscrise, căutând răspunsurile pe care cabaliştii le-au dat în problema emergenţei Răului. El avansează ipoteza diversităţii radicale a teoriilor Răului din Cabala teosofică, practicând reconstrucţia temelor cabalistice anterioare acesteia, spre a demonstra că Gnosticismul nu a fost unica ei sursă. Denunţând sărăcirea Cabalei prin reducţionisme şi omogenizări, caracteristică lui Gershom Scholem şi discipolilor săi, autorul îndeamnă la o nouă examinare a numeroaselor surse cabalistice, prin eliberarea analizei critice de tirania unor metode rigide şi prin acordarea unei atenţii sporite fluidităţii conceptuale, incoerenţei şi chiar contradicţiilor ce se pot găsi, eventual, la aceiaşi autori sau în aceleaşi cărţi."

Editura


"Sper că această carte nu va fi citită ca o critică la adresa textelor analizate, nici ca o apologie sau teodicee, ci ca o încercare de a asculta şi de a discerne între diferite voci ale trecutului, în toată varietatea lor. A judeca punctele lor de vedere idiosincrasice şi a da verdictul în privinţa validităţii lor constituie o altă etapă, care, după părerea mea, nu poate fi atinsă recurgând la standardele moderne şi ignorând parametrii istorici specifici ai acelor puncte de vedere : iată de ce, în acest cadru, mă interesează mult mai puţin, sau chiar deloc, judecata anacronică şi mult mai mult înţelegerea."

Moshe Idel


CUPRINS :

* Prefaţă ;
* Introducere.

~ Partea I. Trei tipuri de Rău primordial ~

* Capitolul 1. Gândirea lui Dumnezeu şi originea Răului ;
* Capitolul 2. Structurile decadice şi Răul primordial ;
* Capitolul 3. Privaţiunea ipostatică precedă existenţa.

~ Partea a Il-a. Elaborări cabalistice mai târzii despre Răul primordial ~

* Capitolul 4. Puterile primordiale ale impurităţii şi Cabala spaniolă ;
* Capitolul 5. Cabala safediană şi Răul primordial ;
* Capitolul 6. Cabala populară, hasidismul şi Răul antecedent ;
* Observaţii finale.

* Anexa 1. O temă din "Idra Rabba" şi Zoroastrismul ;
* Anexa 2. Abraham Abulafia despre prima sefiră şi gândul rău şi interpretările alegorice ale Răului în şcoala sa ;
* Anexa 3. Interpretări mesianice ale precedenţei Răului ;
* Anexa 4. Un fragment criptoşabatian şi R. Nahman din Braţlav despre Rău ;
* Bibliografie ;
* Index de nume proprii.