Abd Ru Shin

"În Lumina Adevărului"
~ Volumul 3 ~
(483 pagini)


"Omul de pe Pământ comite o mare greșeală atunci când caută cunoașterea spirituală ! El vrea să înainteze în salturi, în loc să meargă pas cu pas, calm, cu siguranță și hotărâre. De-abia simte un imbold care să-l ghideze spre căutarea de valori spirituale, că deja întreabă de lucrurile cele mai înalte, lucruri care se află cu mult deasupra capacității de înțelegere a unui spirit uman !

Prin aceasta el se face chiar de la început incapabil de a primi ceva ! Încurcat și descurajat, el abandonează curând căutarea. În sufletul său se naște adesea chiar o ură ascunsă și el ridiculizează, batjocorește și tratează cu dispreț pe alți căutători, opunându-se acestora cu dușmănie. Însă această dușmănie pornește, de fapt, din sentimentul apăsător al celui ce se recunoaște incapabil de a găsi el însuși valori de ordin spiritual. Conștiința neputinței sale, la care se adaugă invidia și răutatea, îl face să devină dușman.

Mulți oameni de pe Pământ s-ar deschide cu plăcere unei noi cunoașteri, chiar dacă aceasta se opune cunoașterii lor închipuite și false de până atunci, atâta timp cât nimeni nu le cunoaște vechile concepții !

Pentru a ajunge la înălțimile Luminoase, omul trebuie să se miște ! Paradisul îl așteaptă, însă nu coboară la el, dacă omul însuși nu tinde spre acesta. A tinde spre Paradis nu înseamnă doar a te gândi la el, a-l cere, a-l cerși, așa cum faceți voi astăzi ! A tinde înseamnă a acționa, a te mișca pentru a ajunge acolo !

Oamenii însă nu fac decât să cerșească, închipuindu-și că vor fi purtați spre înălțimi tocmai de acele mâini pe care odinioară, plini de ură, le-au străpuns în cuie ! Doar drumul vă este arătat și vă va fi arătat tuturor, leneșilor, însă voi înșivă trebuie să mergeți pe acesta ! Voi trebuie să vă străduiți să faceți acest lucru !

Numai când vă forțați să trăiți în Legea lui Dumnezeu, a Mișcării armonioase, numai atunci Cuvântul poate deveni viu în voi pentru a vă permite să urcați spre înălțimile Luminoase, care sunt adevărata voastră patrie. Dar înainte de a se întâmpla aceasta, voi trebuie să distrugeți toate zidurile pe care lenea voastră spirituală le-a ridicat atât de strâns în jurul vostru de-a lungul mileniilor, ziduri care leagă aripi le spiritului vostru și le ține în jos, în așa fel încât vă sunt suficiente dogmele rigide și moarte, ba chiar vi se par mărețe ; dogme care sunt doar forme goale și cu care căutați astăzi să-i slujiți Acelui Dumnezeu Care El însuși este Viața !

Dacă procedați în acest fel, sunteți pe drumul cel bun și înălțimile Luminoase se vor deschide în fața spiritului vostru pentru a vă permite accesul spre împărăția supremă a activității pline de bucurie, împărăția spiritelor fericite, pe care o numiți Paradis ! Acolo veți presimți Spiritualul Primordial și veți intui Forța ce emană din Sfera Divină, pe care v-am înfățișat-o în descrierile mele. Atunci nu veți mai pune întrebări, deoarece, în fericirea voastră, nu veți mai avea nici o dorință ! Intelectul nu vă va mai chinui, deoarece veți trăi totul !"

Abd Ru Shin


CUPRINS :

• Capitolul 01. În ținutul crepusculului ;
• Capitolul 02. Oameni care meditează ;
• Capitolul 03. Martiri de bunăvoie, fanatici religioși ;
• Capitolul 04. Slujitori ai lui Dumnezeu ;
• Capitolul 05. Instinctul animalelor ;
• Capitolul 06. Sărutul de prietenie ;
• Capitolul 07. Unealta deformată ;
• Capitolul 08. Copilul ;
• Capitolul 09. Menirea femeii pe pământ ;
• Capitolul 10. Omniprezență ;
• Capitolul 11. Christos a spus ... ! ;
• Capitolul 12. Mișcarea - Lege a Creației ;
• Capitolul 13. Corpul pământesc ;
• Capitolul 14. Misterul sângelui ;
• Capitolul 15. Temperamentul ;
• Capitolul 16. Vezi, omule, cum trebuie să peregrinezi prin această Creație,
pentru ca fire ale sorții să nu-ți împiedice înălțarea, ci să o promoveze ! ;
• Capitolul 17. O nouă lege ;
• Capitolul 18. Datorie și fidelitate ;
• Capitolul 19. Frumusețea popoarelor ;
• Capitolul 20. S-a sfârșit ! ;
• Capitolul 21. La granița materiei dense ;
• Capitolul 22. Recunoașterea lui Dumnezeu ;
• Capitolul 23. Numele ;
• Capitolul 24. Substanțialitatea ;
• Capitolul 25. Micile ființe elementale ;
• Capitolul 26. În atelierul material-dens al ființelor elementale ;
• Capitolul 27. Un suflet peregrinează ;
• Capitolul 28. Femeie și bărbat ;
• Capitolul 29. Suflete deformate ;
• Capitolul 30. Ghidul spiritual al omului ;
• Capitolul 31. Fire de Lumină deasupra voastră ! ;
• Capitolul 32. Regina Primordială ;
• Capitolul 33. Ciclul radiațiilor ;
• Capitolul 34. Evitați fariseii ! ;
• Capitolul 35. Posedat ;
• Capitolul 36. Cereți și vi se va da ;
• Capitolul 37. Mulțumire ;
• Capitolul 38. Să fie Lumină ! ;
• Capitolul 39. Asubstanțiat ;
• Capitolul 40. Crăciun ;
• Capitolul 41. Nu cădeți m ispită ! ;
• Capitolul 42. Legături de familie ;
• Capitolul 43. Căminul intim ;
• Capitolul 44. Credincioși din obișnuință ;
• Capitolul 45. Ia în considerare ceea ce îți folosește ! ;
• Capitolul 46. Atotînțelepciune ;
• Capitolul 47. Sexul slab ;
• Capitolul 48. Puntea distrusă ;
• Capitolul 49. Păzitoarea flăcării ;
• Capitolul 50. Privire de ansamblu asupra Creației ;
• Capitolul 51. Suflet ;
• Capitolul 52. Natură ;
• Capitolul 53. Germeni de spirit ;
• Capitolul 54. Germeni animistici ;
• Capitolul 55. Cercul substanțialității animistice ;
• Capitolul 56. Planurile Spirituale Primordiale I ;
• Capitolul 57. Planurile Spirituale Primordiale II ;
• Capitolul 58. Planurile Spirituale Primordiale III ;
• Capitolul 59- Planurile Spirituale Primordiale IV ;
• Capitolul 60. Planurile Spirituale Primordiale V ;
• Capitolul 61. Planurile Spirituale Primordiale VI ;
• Capitolul 62. Planurile Spirituale Primordiale VII ;
• Capitolul 63. Epilog : Cum trebuie absorbit Mesajul.