"Am simţit, nu fără o oarecare nelinişte, cum această carte mi se înfăţişează gândului : căci dacă stăm să ne gândim,
când e vorba de autor şi de subiectul cărţii lui, se poate şti vreodată care dintre ei doi l-a ales pe celălalt ?
Să vorbeşti despre diavol, să scrii despre el, oare nu e un asemenea gând un mod imprudent de a-l provoca public ?
Mă gândeam la fraza aceea a lui Kafka : Unul din artificiile cele mai eficiente de seducţie ale diavolului,
constă în faptul că ne provoacă la luptă. E întocmai ca lupta cu o femeie, se termină până la urmă în pat.
Dar, oricare ar fi subiectul în cauză, niciodată nu scrii fără riscul unei pedepse. Este adevărat că, pentru unii scriitori,
actul de a scrie este pur şi simplu rezultatul unei mâncărimi a spiritului, pe care o linişteşti scărpinând hârtia,
fără să mai ţii seama în vreun fel de consecinţe. Dar cei care scriu pentru a ajunge să cunoască mai bine îşi asumă
totdeauna un anumit risc. Nici un adevăr nu e bun pentru a fi spus, în sensul că orice adevăr comportă o parte
de acuzaţie adusă vieţii noastre şi tinde să tulbure acel echilibru de minciuni pioase pe care-l recunoaştem tacit
şi fără de care existenţa ar ajunge să fie imposibilă. Apa, făcea un umorist remarca, este un lichid atât
de impur, încât o singură picătură e suficientă pentru a tulbura absintul. Astfel, fiecare picătură de adevăr face tulbure viaţa."
Denis de Rougemont