Toni Victor Moldovan

"Programul Terra"
(385 pagini)


"Mulţi dintre dumneavoastră aveţi o nevoie imperioasă de adevăr, căutaţi răspunsuri la întrebări fundamentale, vreţi să ştiţi cât mai exact care ne este locul în configuraţia Universului. Biblia, Coranul, Upanişadele, Bhagavad-Gita, Tăbliţele de lut sumeriene, Cartea egipteană a morţilor, Cartea tibetană a morţilor şi alte scrieri vechi primite de la zei, cu un scop până acum ascuns, descriu acelaşi program, numit de mine Programul Terra, care nu este al nostru, ci al LOR.

Logica acestor lucrări nu este sofisticată, ci necesită doar perspicacitate elementară, pasiune în conectarea informaţiilor, alături de cunoştinţe tehnice în multe domenii. De aproximativ 30 de ani, de când vorbim de legi ale fizicii, de A.D.N., de genetică, de biologie, astrologie şi alte ştiinţe exacte, decodarea lucrărilor de mai sus este posibilă în forma în care o văd eu astăzi. Paşii modeşti, dar importanţi făcuţi de lumea occidentală în redescoperirea fiinţei energetice OM, întregesc un tablou al Programului Terra, ce ar fi putut fi ştirbit până astăzi.

Supercivilizaţii ce coexistă în acest colţ al Căii Lactee au renunţat de mult timp la o perpetuare naturală, sexuată a speciei. Modalitatea de reproducere constă în racordarea unei some obţinută în laborator din celule vii prelevate şi donate, cu un corp spiritual compatibil genetic, obţinut în urma unor programe de inginerie genetică standardizate, desfăşurate pe diverse planete. Terra este, se pare, proprietatea unor supercivilizaţii, ce dezvoltă cicluri economice de producţie de corpuri spirituale, care asigură perpetuarea şi evoluţia genetică a propriilor specii.

Această carte, alături de altele care se scriu poate chiar în momentul de faţă, va face posibilă cunoaşterea unei bune părţi a adevărului despre noi. Parcurgeţi drumul deschis de această carte numai după citirea avertismentului. Încercaţi întotdeauna să priviţi frumosul din spatele grotescului. Totul este dual. Veţi găsi cu siguranţă ceea ce căutaţi."

Toni Victor Moldovan



CUPRINS :

* Avertisment !!! ;
* Prefaţă ;
* Lista de abrevieri ;
* Fiinţa umană.

* Corpul somatic ; noţiuni de genetică ; * Corpul energetic (eteric) ; * "Anatomia" corpului energetic ; * Corpul spiritual (C.S.) ; * Corpul astral ; * Corpul mental ; * Corpul cauzal ; * Moartea ; * Creierul - un analizor de frecvenţe ; * Decodarea bilelor memoriei ; * Reîncarnarea.

~ Biblia şi Coranul - Vărţi de vizită ale supercivilizaţiei lui Dumnezeu.
Supercivilizaţia lui Dumnezeu (S.D.) ~

* Israel II ; * Descrierea staţiei centrale "Noul Cer, Noul Pământ, Noul Ierusalim, Raiul" - prescurtat Staţia Supercivilizaţiei (S.S.) ; * Complexul Dumnezeu - Miel (C.D.M.) ; * Îngerii ; * Populaţia S.D. ; * Organizarea socială a S.D. ; * Tehnica S.D ; * Energia Staţiei supercivilizaţiei (S.S.) ; * Luna ; * Curcubeul ; * Navele spaţiale tip O.Z.N. ale S.D ; * Potopul ; * Trecerea poporului evreu prin Marea Roşie ; * Oprirea Pământului din mişcarea de rotaţie în jurul axei sale ; * Armamentul S.D ; * Armamentul convenţional al S.D. ; * Arma nucleară ; * Arma bacteriologică ; * Arma psihotronică ; * Chivotul ; * Israel II - fişă tehnică.

~ Programul de inginerie genetică (P.I.G.) ~

* Originea omului ; * Etapa zero a P.I.G ; * Obiectivul P.I.G: ; * Etapa întâi a P.I.G. Adam I - Adam II » 1500 ani ; * Etapa a doua a P.I.G. Adam II - Potop - 2262 ani ; * Etapa a treia a P.I.G. Potop - Iacov (Israel) - 1232 ani ; * Etapa a patra a P.I.G. Iacov (Israel) - Ieşirea din deşert. Formarea poporului evreu. » 520 ani ; * Crearea familiei de bază a viitorului popor evreu. Iacov (Israel) ; * Dezvoltarea numerică a poporului evreu ; * Ajustarea genetică şi instruirea poporului evreu în deşert ; * Legea nonhibridării (L.N.H.) Instruirea poporului evreu ; * Etapa a cincea a P.I.G. - Formarea statului modern evreu. Ultimele ajustări genetice. - 1398 ani ; * Formarea statului naţional evreu ; ocuparea teritoriului vital ; * Ajustarea genetică a patului A.D.N. ; * Menţinerea caracterelor genetice ale poporului evreu ; * Recensământul evreilor ; * O pildă subtilă ... un râu de informaţie ; * Durata etapei a V-a a P.I.G ; * Iisus ; * Naşterea lui Iisus ; * Materialul genetic al lui Iisus ; * Momentul naşterii lui Iisus ; * Comparaţie între personalitatea lui Iisus şi cea a lui Ioan ; * Copilăria şi adolescenţa lui Iisus ; * De ce a sosit Iisus ? ; * Mitul învierii ; * Schimbarea la faţă ; * "Moartea" lui Iisus ; * Respectarea legii nonhibridării în perioada Noului Testament (N.T.) - Anul 0-1998 !

~ P.I.G. în figuri de stil ~

* Lecţia de genetică ; * Consideraţii asupra P.I.G ; * Durata P.I.G. ; * Exploatarea P.I.G ; * Arhitectura P.I.G ; * Ciclicitatea P.T. ; * Preţul de cost al P.I.G.

~ Biblia - Subprogram al Programului Terra.
Distorsiunile temporale ~

* Cadranul 1 al diagramei Tiller ; * Cadranul 2 al diagramei Tiller ;

~ Profeţiile. Istoria oficială a evreilor versus istoria biblică a evreilor conform datelor Programului Terra. Lumea Intraterestră ~

* Originea L.I ; * Istoria antică a L.I ; * Istoria modernă a L.I ; * Conducerea progresului tehnico-ştiinţific uman ; * Marea finanţa evreiască - administrator al intereselor L.I. ; * Afacerea secolului ; * Fenomenul O.Z.N ; * Ultima revoluţie tehnico-ştiinţifică ; * Muşamalizarea ; * Răpirile de persoane.

~ Au apărut proorocii "mincinoşi" ~

* Îngerii L.I. ; * "Întâiul" ; * Implanturile cerebrale ; examinarea lui Betty ; * Călătorie în lumea intraterestră ; * Mesaj către umanitate.

~ Istoria sfârşitului de Program ~

* Iezechiel - Atacul nuclear irakian asupra Ierusalimului ; * Daniel.

* Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul ; * Alte izvoare profetice privind istoria viitoare.

~ Apocalipsa. Triajul - "Judecata de Apoi" ~

* Grupa întâi - recolta S.D ; * Captarea C.S. ; * Grupa a doua - recolta L.I ; * În faţa Zeilor Lumii Inferioare ; * Grupa a treia - C.S. distruse în "iezerul de foc".

~ Perpetuarea speciei îngerilor S.D. Ce va mai fi pe Terra ? ~
* Epilog ;
* Postfaţă.