Schiller - Goethe "Corespondenţă, memorii, jurnale" (244 pagini)

"În primăvara anului 1824, Goethe redescoperea scrisorile lui Schiller. După precizările lui Eckermann, le atribuie o deosebită semnificaţie. Stilul marelui dramaturg - constată poetul septuagenar - evoluează spre zone de autentică strălucire, odată ce evită consideraţiile filosofice abstracte.

Ceva mai târziu, prin octombrie al aceluiaşi an, Goethe comunică lui Zelter că îl preocupă redactarea corespondenţei sale cu ilustrul dispărut. Iar în ianuarie 1825 subliniază în prezenţa lui Riemer, într-un moment în care discuţia se îndrepta din nou asupra lui Schiller, un amănunt semnificativ : Scrisorile cristalizează în esenţa lor cea mai frumoasă amintire pe care confratele său i-ar fi putut-o lăsa. Considera opera epistolară schilleriană demnă să stea alături de cele mai valoroase creaţii pe care cunoscutul dramaturg le-a conceput şi realizat cândva. Ultima scrisoare - datată scurt timp înaintea morţii - o păstrează ca pe un document sacru printre comorile sale. Şi Eckermann vorbeşte despre solemnitatea şi fiorul de adâncă emoţie care au însoţit lectura scrisorilor, relevă atmosfera de meditaţie şi elevată spiritualitate în care cuvintele ilustrului dispărut răsunau ca un mesaj grav rostit peste decenii.

Finalizarea acestor preliminarii nu se lasă mult aşteptată. încă în acelaşi an Goethe publică fragmente din corespondenţa sa cu Schiller în revista Artă şi antichitate ( Kunst und Altertum ). Apoi, în 1828-29 apare, structurat în 6 volume, la Cotta, editorul preferat al lui Goethe, corpul masiv al epistolelor. Reacţia confraţilor, departe de a fi unanimă, exprimă acea diversitate de opinii pe care le incită - în funcţie de generaţie, de concepţie, de crez poetic - raportările la un câmp de referinţă sacralizat pe plan literar.

Apariţia voluminoasei corespondenţe fusese subliniată în termeni encomiastici de o recenzie semnată de K. A. Varnhagen von Ense în Anuarul critic-ştiinţific ( Jahrbűcher fűr Wissenschafftliche Kritik ) berlinez din 1829-30. Eduard Morke se raliază corului de elogii. Subliniază semnificaţia polimatică a corespondenţei, accentuând altitudinea principiilor etice şi estetice enunţate. Contestarea cea mai vehementă vine din partea dramaturgului Grabbe, autor al unui eseu eterodox scris scurt timp după izbucnirea revoluţiei din iulie, în 1830, şi care nu şi-a găsit mult timp editorul. Titanul de la Weimar domina peisajul literar al vremii ; nimeni nu îndrăznea să publice o lucrare generatoare de polemică, care pentru neavizaţi ar fi pus sub semnul întrebării autenticitatea unei prietenii şi - ipotetic - ar fi putut duce la o eversiune a valorilor statornicite.

Abia în 1833, deci, după moartea proteicului poet, eseul lui Grabbe apare trunchiat şi nesemnat, sub titlul Schiller şi Goethe. Un fragment din studiul consacrat corespondenţei lor. Scris în iulie 1830 ( Schiller und Goethe. Ein Fragment aus einer Abhandlung űber deren Briefwechsel. Geschrieben im Juli 1830 ). Complet, eseul a fost publicat de Spiridon Wukadinovici, în ediţia îngrijită a operelor lui Grabbe, tipărită în 1912 (Bong, Goldene Klassiker-Bibliotek). Toate acestea demonstrează cât de anevoioasă a fost escaladarea meterezelor cu care reputaţia înconjurase fiecare rând aşternut pe hârtie de cele două personalităţi."

Sevilla Răducanu