Ramana Maharishi

"O călăuză prin hăţişul învăţăturilor spirituale"
(223 pagini)


"Ramana Maharişi este de departe cea mai mare personalitate spirituală a secolului nostru, atât de mare încât pare de neatins ; de aceea a şi rămas aproape necunoscut. El este asemenea piscului de dincolo de nori, unde Soarele străluceşte veşnic, în timp ce noi, stăm aici, sub nori, în frig şi ploaie.

În realitate, Ramana şi învăţătura sa ne este mult mai aproape decât credem, trebuie doar să ne oprim puţin din goană şi să o ascultăm. E poate greu să ne oprim, dar merită ; căci pentru cel care îşi găseşte răgazul necesar, căutările prin hăţişul învăţăturilor spirituale se încheie definitiv. Cel care a recunoscut ceea ce trebuie recunoscut, acela nu mai poate fi indus în eroare. Pe acela nimic nu-l mai tulbură, nimic nu-l mai ispiteşte.

Practicile religioase se pot schimba, Adevărul însă rămâne mereu unul şi acelaşi. Orice cale spirituală serioasă duce în cele din urmă la tăcere, la împăcare, şi astfel la suprema împlinire. Aceasta este dincolo de religie, de căi, metode sau procedee. Când cunoaştem limpede ţinta tuturor acestora, atunci nu ne mai putem rătăci, nu ne vom mai lansa în discuţii contradictorii despre trasee sau vehicule, nu ne vom mai lăsa ispitiţi de curiozităţi şi nici înşelaţi de variante, ci ne vom vedea de drum.

Această carte constituie o lectură pentru ceasurile tainice, intime ale vieţii : ea se adresează celor care-şi găsesc răgazul şi au curajul de-a se privi în oglindă, de-a se întâlni cu sine însuşi. Este o carte despre aspiraţiile şi frământările omului matur ; ea nu se adresează tinerilor sub 16 ani."

Editura


CUPRINS :

* Introducere.

~ Partea întâi ~

* În căutarea unui sens ;
* Mărturia înaintaşilor ;
* Semnele şi recunoaşterea lor ;
* Formele instruirii ;
* Etapele vieţii spirituale.

~ Partea a doua ~

* Ramana, Marele Rişi ;
* Arunachala, Muntele Sfântului Semn ;
* Tânărul Venkataraman ;
* Ascetul tăcut de la Arunachala ;
* Sri Bhagavan.