Ionescu Miron

"Educaţia şi dinamica ei"
(184 pagini)


"Problema crizei învăţământului, a educaţiei, a şcolii şi a pregătirii viitorilor specialişti pentru diversele domenii de activitate constituie o preocupare mereu actuală şi tinde să devină permanentă pentru cele mai multe state, chiar şi pentru cele mai avansate.

Întrebarea care se pune şi care stăruie de câteva decenii în domeniul Pedagogiei şi al învăţământului este următoarea : asistăm cu adevărat la o criză generală a educaţiei de asemenea proporţii, încât ea nu poate fi rezolvată decât cu greu şi numai cu participarea mai multor popoare şi organisme internaţionale ? Sau este vorba mai degrabă de o criză a Pedagogiei, de un impas în care se găsesc ştiinţele educaţiei, care-şi revendică un statut clar în sistemul ştiinţelor ?

După unii autori, este vorba şi despre una, şi despre alta, în timp ce după alţii, este vorba numai de o criză a practicii educative, de o etapă de confuzii şi de inadecvare a procesului de învăţământ la cerinţele epocii şi societăţii contemporane."

Miron Ionescu



CUPRINS :

* Prefaţă ;
* Capitolul I - Pedagogia contemporană - direcţii de cercetare şi acţiune ( Miron Ionescu ) ;
* Capitolul II - Criza educaţiei şi remedii posibile ( Dumitra Salade ) ;
* Capitolul III - Educaţia permanentă ( Dumitra Salade ) ;
* Capitolul IV - Depistarea şi educarea copiilor supradotaţi ( Dancsuly Andrei ) ;
* Capitolul V - Copilăria şl adolescenţa : repere psihogenetice ( Ion Radu ) ;
* Capitolul VI - Potenţialul intelectual şi de învăţare la şcolari ( Ion Radu, Szamoskozi Ştefan ) ;
* Capitolul VII - Învăţarea şcolară şi psihologia cognitivă ( Mircea Midea ) ;
* Capitolul VIII - Strategii şi demersuri tipice şi creative în predare şi învăţare ( Miron Ionetcu ) ;
* Capitolul IX - Orientări şi metode noi în instruire ( Miron Ioneacu, Cristian Stan ) ;
* Capitolul X - Mijloace şi suporturi tehnice în instruire şi autoinstruire ( Miron Ionescu, Muşata Bocos ) ;
* Capitolul XI - Demersuri de instruire sub asistenţa calculatorului ( Vasile Chiş ) ;
* Capitolul XII - Evaluarea şi notarea performanţelor şcolare ( Ion Radu ) ;
* Capitolul XIII - Formarea comportamentului moral-civic ( Dumitru Salade ) ;
* Capitolul XIV - Educaţia copiilor cu cerinţe speciale ( Vasile Preda ) ;
* Capitolul XV - Inovaţia şi cercetarea psihopedagogică - resurse ale perfecţionării şi creativităţii ( Ion Radu, Miron Ionescu ) ;
* Bibliografie.