Sfântul Efrem cel Nou

"Viaţa, arătările, minunile"
(263 pagini)


"Sfântul Efrem cel Nou s-a născut în ziua de 14 septembrie 1384, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, în Grecia. La vârsta de 14 ani a intrat în obştea de la Nea Makri, a Mănăstirii Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, din Attica. La 14 septembrie 1425, otomanii au cotropit mănăstirea aflată pe Colina Neprihăniţilor, monahii au fost ucişi prin decapitare, iar Sfântul Efrem a fost făcut rob, începându-şi astfel urcuşul mucenicesc. Împlinise 42 de ani şi avea în urmă 27 de ani de aspră nevoinţă călugărească, iar Dumnezeu i-o rânduise şi pe cea mucenicească.

Prin puterea şi harul dragostei Mântuitorului Christos, a ieşit mult-biruitor şi dintru această cumplită bătălie, dusă deopotrivă cu duhul şi cu trupul. Turcii l-au căznit de nenumărate ori şi în felurite chipuri, începând din 14 septembrie 1425 şi până în 5 mai 1426.

Într-un sfârşit, aceşti păgâni l-au atârnat cu capul în jos intr-un dud, i-au pironit picioarele şi capul de crengile copacului, apoi, i-au infipt în pântece un tăciune aprins. Era într-o zi de marţi, pe la ora 9:00 dimineaţa, când s-a săvârşit cea din urmă caznă mucenicească a Cuviosului Martir. Dintru pârjolul chinurilor muceniceşti şi întru fierbinţeala rugăciunii, Sfântul Efrem şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu."

Editura


"Dumnezeu ne cere să-i cinstim pe sfinţii Săi :
Vrednic eşti, Efrem, căci pe Christos L-ai mărturisit.
Scorbura copacului mi-a fost mormânt şi necredincioşii m-au chinuit chiar şi mort.
"

Sfântul Efrem cel Nou


CUPRINS :

* Noi mărturii despre Sfântul Efrem cel Nou ;
* Acatistul Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou ;
* Cinstitul Paraclis al Sfântului Efrem cel Nou, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător ;
* Bibliografie.