Ieromonah Teofan Mada

"Fericitul Augustin şi Tezele sale"
(206 pagini)


"Lucrările lui Augustin se înscriu pe linia sublinierii inferiorităţii psihologice a omului, întorcând atenţia noastră spre factorul psihologic al fenomenului religios. Augustin psihologizează morala creştină şi astfel oferă mângâiere Creştinismului apusean al secolului al V-lea, într-o perioadă în care el se caracterizează prin prăbuşirea politică şi culturală a Imperiului Roman de Apus. În pasivitatea şi psihologismul lui Augustin se disting exclusivismul şi exagerarea care însoţesc scrierile lui. Consecinţa a fost aceea că a perturbat fragilitatea şi echilibrul teologiei între antropologic şi cosmologie, între psihologie şi eshatologie.

Pentru prima oară, datorită lui Augustin, gândirea apuseană se îndreaptă spre o teologie antropologică şi psihologică. Una dintre inovaţiile lui este introvertirea, particularitatea lui Augustin constă în antropomonism, adică în prioritatea absolută pe care o dă concentrării psihologice a teologiei, concomitent cu ignorarea şi înlăturarea altor doi factori sau parametri ai teologiei : cosmologia şi eshatologia. Cotitura antropologică a lui Augustin este prima limitare a gândirii apusene la introvertire, la psihologism şi subiectivism."

Ieromonah Teofan Mada


"Există un bine inalterabil, Dumnezeu, şi toate celelalte, care provin din El, sunt în ele însele susceptibile de alterare, deoarece în sine însele, ele nu sunt nimic ... Prima alterare a sufletului raţional constă în voinţa de-a împlini ceea ce îi interzice interior Adevărul suprem.

Astfel, omul a fost alungat din Paradis în această lume temporală, trecând din eternitate în timp, de la abundenţă la mizerie, de la stabilitate la debilitate ... Arborele Scripturii, plantat în mijlocul Paradisului, nu este un rău ; însă încălcarea poruncii lui Dumnezeu [ este un rău ]. Această încălcare antrenează o condamnare dreaptă, şi iată cum acest arbore, care a fost atins în ciuda interdicţiei, a devenit principiul discernământului dintre Bine şi Rău. Fiindcă o dată sufletul prins în propriul păcat, ispăşirea este aceea care îl învaţă diferenţa dintre un precept pe care el a refuzat să-l urmeze şi păcatul pe care l-a comis."

Fericitul Augustin - "De Vera Religione"


CUPRINS :

* Augustin şi tradiţia creştină.

~ Capitolul I. Tezele augustinicne în legătură cu starea "originară",
căderea şi "păcatul originar" ~

1. Tezele şi ideile augustiniene ;
2. Păcatul ;
a. Actul de voinţă ;
b. Starea involuntară ;
3. Starea "originară" a omului în Paradis ;
4. Preştiinţa lui Dumnezeu şi căderea omului ;
5. Posibilitatea căderii ;
6. Căderea Protopărinţilor ;
7. Căderea şi diavolul ;
8. Efectele căderii ;
a. "Natura însăşi a păcătuit" ;
b. Pierderea "graţiei interioare" ;
c. Sentinţa morţii şi concupiscenţa ;
9. "Păcatul originar" ca păcat de contagiune ;
10. "Păcatul originar" transmite ca o infecţie concupiscenţă ;
11. Concupiscenţa după Botez ;
12. Modul de transmitere a "păcatului originar" ;
13. Teodiceea legalistă augustiniană ;
14. "Massa pecati" şi "massa perditionis" ;
15. Suferinţa şi pedeapsa ;
a. Suferinţa ;
b. Pedeapsa ;
16. Frica şi iubirea ;
17. Teza "păcatului originar". Concluzii.

~ Capitolul II. Tezele augustiniene în legătură cu graţia (harul),
predestinaţia monoenergetismul voinţei divine ~

1. Psihologismul graţiei augustiniene ;
2. Predestinaţia ar fi o nouă creaţie ;
3. Relaţia privilegiată între liberul arbitru şi graţie e întemeiată pe lucrarea rugăciunii ;
4. "Meritele" noastre trebuie atribuite graţiei ;
5. Credinţa vine prin graţie ;
6. Viaţa este graţie ;
7. Liberul arbitru este chemat să conlucreze cu graţia prin rugăciune ;
8. Iubirea este graţie ;
9. Graţia reînnoieşte voinţa ;
10. "Dogma graţiei suverane" ;
11. Graţia reînnoirii şi graţia perseverenţei ;
a. Dogma atotputerniciei graţiei ;
b. Cei "aleşi" ai graţiei : cei ce practică rugăciunea ;
c. "De ce primesc doar unii graţia perseverenţei finale, iar ceilalţi se pierd ?" ;
12. Voinţa celor "aleşi" este inspirată şi nu depinde de graţia perseverenţei proprii ;
13. Problema lipsei de perseverenţă a lui Adam ;
14. Graţia lui Christos dăruieşte oamenilor voinţa însăşi ;
15. Adam a primit o graţie doar să vrea Binele ;
16. Generalizarea graţiei martirilor ;
17. Augustin restrânge universalitatea la cei "aleşi" ;
18. Doctrina augustiniană schimbă fundamental ontologia ;
19. Ridicarea la universalitate a actului de convertire a lui Pavel ;
20. Graţia creează credinţa ;
21. Graţia descoperă voia adevărată a inimii ;
22. Augustin se consideră continuatorul lui Pavel ;
23. Preştiinţa şi predestinaţia sunt intercondiţionate ;
24. Generalizarea harului martiriului ca şi condiţie universală a mântuirii ;
25. Teza graţiei perseverenţei şi predestinaţia ;
a. Restrânge Biserica la comunitatea celor predestinaţi ;
b. Augustin susţine arbitrariul şi impenetrabilitatea judecăţii lui Dumnezeu ;
c. Principiul practic al doctrinei perseverenţei ;
d. Obiecţiile contemporanilor lui Augustin ;
e. Rolul rugăciunii ar fi acela de împlinire a predestinaţiei ;
26. Teza arbitrariului alegerii divine ;
27. Teza graţiei suverane ;
28. Teza gratuităţii graţiei ;
29. Teza predestinaţiei secrete şi absolut gratuite ;
30. Teza voinţei divine irezistibile ;
31. Monoenergetismul voinţei dumnezeieşti ;
* Concluzie (Autoritatea augustiniană) ;
* Bibliografie orientativă.