Isidor Todoran & Zagrean Ioan

"Dogmatica ortodoxă"
(367 pagini)


"Manualul TODORAN-ZAGREAN, în formă în care se află, cuprinde elemente valoroase de care va trebui să se ţină seama la elaborarea altuia nou, elemente care îl fac încă de neîntrecut şi de nedepăşit întru totul, în ciuda unei pretenţioase încercări recente mai moderne, de abordare a problemelor la nivel aproape universitar, ale cărei originalităţi nu sunt acoperite de o experienţă didactică în predarea disciplinei.

Manualul, pe lângă autoritatea şi experienţa didactică în materie, îndeplineşte câteva condiţii importante. El ţine seama, cum o spun chiar autorii :

a ) de nivelul ridicat de cultură generală al elevilor de astăzi ;

b ) progresul teologic dogmatic realizat în ultimele decenii în teologia românească, consultând aproape tot ceea ce s-a scris în domeniu ;

c ) de deschiderile ecumenice actuale ale unor Biserici şi confesiuni creştine şi de progresele realizate de acestea în înţelegerea dogmelor ;

d ) de apărarea credinţei ortodoxe, faţă de ofensiva prozelitismului sectant din ultima vreme ;

e ) se prezintă la un nivel mai ridicat, decât pentru nevoile Seminariilor Teologice, pentru ca absolventul de seminar să-l poată folosi, chiar şi numai în parte, ca viitor student sau ca preot ;

f ) se distinge prin metoda de expunere, prin claritate, concizie şi sistematizare, dată fiind înaltă calificare teologico-filosofico-pedagogică a autorilor.

Epuizarea ediţiilor anterioare şi solicitarea insistentă a uneia noi, arată că manualul s-a dovedit a fi util şi suntem convinşi că el va aduce multe servicii, fie cât de modeste învăţământului nostru teologic, precum şi Bisericii noastre. De altfel, el este singurul citat în toate programele oficiale, privind examenul de admitere la Facultăţile de Teologie Ortodoxă.

Arhiepiscopia Clujului, reeditând, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Bartolomeu Anania, manualul de Teologie Dogmatică al profesorilor clujeni amintiţi, vine nu numai în întâmpinarea solicitărilor elevilor şi candidaţilor la examenul de admitere la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar îşi exprimă prin aceasta şi recunoştinţa pentru întreaga lor activitate, de aproape cinci decenii, în slujba Teologiei şi învăţământului teologic românesc."

Pr. Prof. Dr. Ioan Ica


CUPRINS :

~ Dogmatica generală ~

* Revelaţia dumnezeiască.

~ Dogmatica specială ~

* Dumnezeu unul în Fiinţa şi lucrările Sale ;
* Dumnezeu întreit în Persoane ;
* Dumnezeu Creatorul ;
* Dumnezeu Proniatorul ;
* Dumnezeu Mântuitorul ;
* Dumnezeu Sfinţitorul ;
* Dumnezeu Judecătorul. Eshatologia creştină.