J. T. Addison

"Viaţa după moarte în credinţele omenirii"
(271 pagini)


"Dacă este adevărat că Soarele şi moartea nu pot fi privite în faţă, nu e mai puţin adevărat că în toate timpurile şi pe întreg pământul muritorii au fost fascinaţi de misterele dublului abis - ultralumină - infraumbră - şi le-au scrutat neliniştiţi.

Autorul prezentei lucrări şi-a condus cercetarea asupra concepţiilor referitoare la viaţa postumă nu cu intenţia de a cântări argumentele de ieri sau de azi cu privire la adevărul ideilor concepute de unii oameni, ci doar de a expune credinţele oricui încearcă să creadă cât de puţin într-o asemenea problemă. Această intenţie a fost realizată derulând, printr-o vastă şi lucidă panoramă, imaginile zugrăvite de lumea celor vii despre lumea celor morţi. El a preferat, deci, punctului de vedere aparţinând filosofului care discută şi pledează [...] pe cel al istoricului care descrie.

Lucrările lui J. T. Addison - asupra cultului strămoşilor în China sau asupra Budismului şi Islamismului - marchează etapele progresului său până la cuprinzătoarea sinteză pe care ne-o oferă în lucrarea de faţă."

Robert Godet


"Ajunge doar un pic de imaginaţie ca să se înţeleagă ce gândeşte un om oarecare în faţa unui cadavru. Acest trup atât de rigid şi de rece, acest corp incapabil de vreun răspuns nu diferă decât foarte puţin de trupul unui om viu. Ceva i s-a întâmplat şi explicaţia cea mai firească este că ceva l-a părăsit. Ceea ce în mod evident îi lipseşte, ceea ce l-a părăsit în momentul morţii este suflul.

Mergând la rădăcinile credinţei antice, potrivit căreia sufletul îşi vizitează, totuşi, trupul şi rămâne mai mult sau mai puţin dependent de acesta, a apărut convingerea - care a domnit odinioară şi care n-a încetat să fie foarte răspândită - că morţii neîngropaţi sunt spirite agitate şi, prin urmare, periculoase.

În vechiul Babilon, etimmu erau o categorie de demoni răi iviţi mai ales din morţii neîngropaţi. Ei rătăceau în mod jalnic pe pământ, se hrăneau cu resturi şi erau gata întotdeauna să se lege de cei vii.

Vechii atenieni aveau o grijă deosebită să acopere trupurile războinicilor căzuţi în bătălie (şi tot astfel făceau şi irochezii din America) pentru a scuti de suferinţă atât fantomele, cât şi familiile supravieţuitoare.

În Roma primitivă, spiritele ale căror trupuri nu erau îngropate după ritualurile potrivite, bântuiau încolo şi încoace, încercând să facă rău, la fel ca vagabonzii lipsiţi de un cămin. Abandonarea, lipsa oricărui adăpost reprezenta o permanentă tulburare pentru morţi, îndemnându-i să se răzbune pe familiile lor neglijente."

J. T. Addison


CUPRINS :

* Capitolul I - Natura sufletului ;
* Capitolul II - Morţii de lângă cei vii ;
* Capitolul III - Ofrande funerare ;
* Capitolul IV - Cultul strămoşilor ;
* Capitolul V - Sărbători ale morţilor ;
* Capitolul VI - Relaţii cu morţii ;
* Capitolul VI - Spirite agitate şi periculoase ;
* Capitolul VII - Lumea subpământeană ;
* Capitolul IX - Ţara pământeană a spiritelor ;
* Capitolul X - Sufletele în cer ;
* Capitolul XI - Reîncarnarea în formă umană ;
* Capitolul XII - Transmigraţia sufletelor ;
* Capitolul XIII - Inconsecvenţe ;
* Capitolul XIV - Distincţii realizate în viaţa postumă. Introducere ;
* Capitolul XV - Nemurirea sufletului : Misterele ;
* Capitolul XIV - Răsplata pe calea transmigraţiei ;
* Capitolul XVII - Învierea trupului ;
* Capitolul XVIII - Judecata după moarte ;
* Capitolul XIX - Distincţii realizate în viaţa postumă : criterii ;
* Capitolul XX - Starea intermediară : Purgatoriul ;
* Capitolul XXI - Infernul ;
* Capitolul XXII - Cerul.