Românii şi Muntele Athos

(438 pagini)


"Nici un alt popor ortodox n-a făcut jertfe mai mari şi n-a susţinut cu mai multă dărnicie mănăstirile din Sfântul Munte, ca România."

Porfirie Uspenski


"Lăsaţi corabia în voia ei, că precum se vede, pentru aceasta ne-a adus Fiul meu aicea ; iar muntele acesta va fi în soartă mea şi de acum nu va mai fi locuit de zei ( demoni ), ci de oameni aleşi şi sfinţi şi eu le voi fi protectoare. Spre locuinţă de oameni aleşi, călugări cu viaţă sfântă, va fi locul acesta şi parte femeiască nu va mai fi aici."

Maica Domnului, Fecioara Maria, Protectoarea Muntelui Athos


"Fără ascultare, fără smerenie şi răbdare şi mai ales fără un duhovnic cu har, nu te poţi mântui şi cheltuieşti viaţa degeaba."

Părintele Ghedeon Chellaru


"Dacă românii vor fugi de păcatele cumplite, care stăpânesc astăzi lumea ( necredinţa, uciderea de copii, desfrânarea şi beţia ), nici un neam nu va robi România, va fi cinstită ţara pe pământ şi va avea milă şi iertare în ziua cea mare a Judecăţii, pe care o aşteptăm ! Amin ! Amin !"

Arhimandrit Dometie Trihenea


"Mănăstirile din Sfântul Munte au menţinut frumuseţea slujbelor şi tradiţia liturgică bizantină şi post-bizantină, neinfluenţată de Occident."

Părintele Damaschin Grigoritul


"Monah cu adevărat este cel ce nu are în această viaţă nimic ( bani, daruri, haine noi ), decât numai pe Christos !"

Cuviosul Schimonah Axentie


"Deoarece au găsit înţelegere şi compasiune la mănăstirea românească Prodromu, unii occidentali s-au convertit la Ortodoxie. Ortodoxia este integratoare şi nu exclusivistă, căci Duhul Sfânt suflă unde vrea. Ortodoxia este viaţă. Cine o trăieşte cu adevărat, acela se identifică cu Christos şi devine ca el : blând şi smerit, răbdător şi ascultător până la moarte."

Editura


CUPRINS :

~ I. Muntele Athos ~

* Descriere ;
* Istorie ;
* Monahismul ;
* Rolul Ahosului în Ortodoxie ;
* Autonomia Sfantului Munte.

~ II. Legăturile istorice ale românilor cu Muntele Athos ~

* Aspecte generale ;
* Influenţa Athosului în Ţările Române ;
* Ctitorii româneşti la Athos ;
* Danii româneşti la Athos ;
* Închinări de mănăstiri pământene.

~ III. Pelerini români la Athos ~

~ IV. Monahi români trăitori la Sfântul Munte ~

~ V. Schitul românesc Prodromu ~

* Postfaţă de Gheorghe Vasilescu ;
* Glosar.