Testamentul lui Solomon

"Regele, demonii şi zidirea Templului"
(126 pagini)


"Un text fundamental din literatura magică a Antichităţii, în primă traducere românească. În ultimii o sută de ani, un text antic uitat, neglijat sau marginalizat vreme de cincisprezece secole bântuie prin mediile academice filologico-teologice occidentale. Textul se intitulează Testamentul lui Solomon şi, deşi nu intră în alcătuirea nici unui canon biblic, pare să se revendice de la venerabila tradiţie sapienţială solomonică, tradiţie productivă care grupează scrieri pe cât de diverse, pe atât de răspândite în spaţiu şi timp.

De la canonicele Proverbe, Înţelepciunea şi Ode ale lui Solomon la sectarii Psalmi septuagintari şi la magica Cheie sau la medievalul Dialog al lui Solomon cu Saturn, literatura solomonică este un ocean care colectează, până în zorii modernităţii, energiile creatoare ale celor trei monoteisme, adaptând arhetipului unanim acceptat al monarhului biblic tradiţii locale, uneori chiar mode şi înţelesuri speciale.

Spre deosebire de cărţile biblice sapienţiale atribuite regelui de la Ierusalim, Testamentul lui Solomon are un cadru narativ uşor de urmărit si de recunoscut. Aşa cum vom avea prilejul să arătăm în paginile acestui studiu introductiv, este esenţial de remarcat că în centrul atenţiei autorului stă zidirea primului Templu de la Ierusalim."

Editura


"Şi a fost aşa : pe când mă rugam la Dumnezeul cerului şi al pământului, am primit în dar de la Domnul Sabaoth, prin arhanghelul Mihail, un inel cu o pecete încrustată pe o piatră preţioasă. Şi arhanghelul mi-a zis : Ia, Solomon, fiule al lui David, darul pe care ţi l-a trimis Domnul Dumnezeu Sabaoth cel Preaînalt : cu el îi vei închide pe toţi demonii, şi pe cei de parte bărbătească, şi pe cei de parte femeiască, şi cu ei vei zidi Ierusalimul : pentru aceasta, să porţi pecetea lui Dumnezeu ...

Şi i-am poruncit lui Beelzebul să stea înaintea mea şi, după ce s-a aşezat, am găsit de cuviinţă să-l întreb : De ce eşti tu singur căpetenie a demonilor ? Iar el a zis : Pentru că numai eu am mai rămas din îngerii căzuţi din cer. Căci eu am fost un înger ceresc dintre cei dintâi, cel numit Beelzebul."

Testamentul lui Solomon


"Noi, demonii, ne suim în tăria Cerului şi ne purtăm în zbor printre stele şi ascultăm hotărârile ce vin de la Dumnezeu pentru sufletele oamenilor. Apoi ne întoarcem şi îi răpunem, preschimbân-du-ne fie în tiranie, fie în foc, fie în sabie, fie în vreo întâmplare nenorocită".

Ornias


CUPRINS :

* Studiu introductiv ;
* Regele, demonii şi zidirea Templului ;
* Conţinut şi structură ;
* Text, ediţie, traduceri ;
* Datare : ipoteze ;
* În căutarea mesajului : două tipuri de abordare critică ;
* O posibilă ieşire din impas ;
* Două paradigme ale spaţiului în Antichitatea mediteraneeană ;
* Centralitatea Templului şi rewritten Bible în T. Sol. 1-18 ;
* Templul descentrat ;
* Himerele impure ;
* Animalele impure ;
* Oamenii impuri ;
* Sexualitatea impură ;
* Mesajul din urmă ;
* Decăderea lui Solomon ;
* O nouă ipoteză de datare ;
* Notă asupra traducerii ;
* Testamentul lui Solomon ;
* Bibliografie selectivă.